luni, 21 iunie 2010

CM de fotbal Africa de Sud Grupa D -etapa doua

Prima partida a zilei de vineri de la campionatul mondial a fost derbyul european al grupei D Germania-Serbia.Germania nu a reuşit să creeze mare presiune la poarta lui Stojkovic în debutul partidei, iar Undiano, arbitrul spaniol al intalnirii. avea sa le dea lovitura de gratie eliminandu-l in minutul 37pe Miroslav Klose-cumul de galbene, pentru un fault din spate asupra lui Stankovic.Sarbii au reactionat  rapid si in  minutul 38 la o lovitura de colt  Krasic a centrat inalt de pe partea dreapta, Zigic a recentrat la Jovanovic, iar acesta a inscris din apropierea portii. Repriza s-a incheiat cu ocazia lui Khedira care aflat la marginea careului de 16 metri a traznit bara în prelungirile reprizei.Repriza a doua a fost una alerta, cu ocazii la ambele porti numai un ghinionul facand ca nici una dintre echipe să nu mai marcheze. În minutul 60, fundasul sarb Vidic a făcut un hent in careu si arbitrul a dictat lovitura de pedeapsa.Podoloski a executat telefonat facandu-l erou pe portarul Stojkovic, care i-a aparat sutul.Pe contre sarbii puteau sa dea lovitura prin Krasic in minutul 66 si Zigic zece minute mai tarziu dar bara s-a opus in fiecare rand.Germanii nu au mai gasit pana la final destula luciditate sa egaleze si meciul s-a incheiat cu o victorie istorica pentru sarbi.Este pentru prima data dupa 24 de ani cand Germania pierde in faza grupelor.


Australia si Ghana s-au intalnit in cealalta partida a grupei D, din runda doua, meci disputat la Rustenburg.La adapostul victoriei cu Serbia, ghanezii nu si-au facut probleme ca nu vor trece de Australia mai ales ca acestia veneau dupa o infrangere la scor 4-0 cu Germania.Australia  a inceput mai bine meciul si in minutul 11 la o lovitura libera executata bine de Bresciano, Kingson a respins gresit în fata, iar pe fază, Holman a reluat balonul in poarta. Ghanezii au revenit rapid in în joc si in minutul 25, au obtinut o lovitura de pedeapsa dupa hentul pe linia portii a lui Keweel, totodata acesta vazand si cartonasul roşu.Gyan a transformat impecabil lovitura de la 11 metri acordată de centralul Rosetti si scorul a devenit 1-1.Pana la pauza, Gyan a mai avut o mare ocazie de gol, dar Scwarzer a respins in ultimul moment.La reluare, tot ghanezii s-au aratat mai periculosi insa australienii puteau da lovitura la ocaziile lui Chipperfield şi Kennedy.Meciul s-a încheiat cu un forcing ghanez, lovitura de cap a  lui Mensah trecand pe langă vinclu iar  sutul lui Owusu-Abeye  fiind scos de Schwarzer de sub transversală.Ghana-Australia 1-1.

 

Grupa D 
1 Ghana 4puncte 2-1 +1 
2 Germania 3puncte 4-1+3
3 Serbia 3 puncte 1-1 0 
4 Australia 1 punct 1-5-4 



Germania-Serbia 0-1 

Klose ia cartonasul rosu 
 
Serbia deschide scorul
 
Germanii au urmarit meciul pe aeroportul din Munchen
 
Podolski rateaza cu nonsalanta o lovitura de pedeapsa 
 






Ghana-Australia 1-1

 
Australia deschide scorul 
 
Kewell vede rosu
Gyan egaleaza din penalty 
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu